Societate

Iata cum arata un after school la sat!

pg-50-quiet-ones-sandison

Amenajarea unei institutii after school intr-o comuna pare un plan destul de indraznet, pe care putini s-ar incumeta sa-l inceapa si sa-l duca la bun sfarsit. Pentru ca educatia este primul pas catre o dezvoltare fizica si psihica armonioasa, la sate au inceput sa se demareze tot felul de proiecte moderne, care sa ajute cat pot de mult pe copiii de aici, mai defavorizati decat cei din mediul urban.

Din diferite motive, exista la tara copii care nu reusesc sa-si realizeze temele acasa si care isi doresc sa participe la tot felul de activitati extrascolare alaturi de colegi sau de alti profesori. Dorinta lor se poate pune in aplicare usor cu putina vointa si hotarare din partea adultilor care au posibilitate de a le indeplini visul. In acest fel, copiii de la sat au sanse de reusita mult mai mari in activitatea scolara viitoare prin invatarea unei limbi straine, prin realizarea temelor etc.

Cum dotezi modern un after school la sat?

Una dintre cele mai importante probleme, care trebuie avuta in vedere atunci cand se doreste organizarea unui after school in mediul rural, se refera la spatiul destinat acestui program. Multi primari pot implementa usor un astfel de after school pentru ca in comune exista o multime de cladiri pe care le pot renova si in care isi pot desfasura activitatile copiii si profesorii lor. Cladirea trebuie renovata in conformitate cu normele europene, fiind dotata cu toate elementele de siguranta.

Dupa ce problema spatiului este rezolvata, urmeaza dotarea moderna:

tabla-magnetica

  1. Instrumentele de lucru necesare pentru diverse activitati, care nu sunt cele obisnuite la scoala trebuie achizitionate obligatoriu. In acest sens, ar fi de folos existenta unei table de scris magnetice de la Absolutoffice.ro. Aceasta este ideala pentru prezentarea diferitelor proiecte sau pentru afisarea unor informatii utile;
  2. Dotarea cu piese de mobilier nou: scaune, mese, dulapuri, birouri, dar si de echipamente de recreere si chiar sportive (piesele de mobilier trebuie procurate de la producatori specializati in domeniu si sa fie potrivite acestei activitati, sa nu puna in pericol sanatatea celor mici, sa fie realizate din materiale corespunzatoare);
  3. Nevoia de aparatura electronica obligatorie pentru desfasurarea activitatilor unui afterschool (televizor, computer, imprimanta, xerox, videoproiector) trebuie rezolvata in cel mai scurt timp. Desigur pot fi achizitionate si produse second-hand, performante, dar la preturi mai avantajoase. Aceste produse sunt foarte importante pentru desfasurarea in buna regula a activitatii ajutand foarte mult pe copii in deprinderea de noi cunostinte si abilitati, mai ales avand in vedere ca acestia nu au acasa astfel de echipamente;
  4. Punerea la dispozitia beneficiarilor a consumabilelor necesare (topuri de hartie, pixuri, dosare, cartuse, markere etc) ce pot fi achizitionate de aici – http://www.absolutoffice.ro/categorie/produse-din-hartie/;
  5. Procurarea de jocuri moderne, care sa incurajeze invatarea prin descoperire si care sa le ofere petrecerea timpului liber intr-un mod cat mai placut (jocurile trebuie sa fie educative si potrivite pentru varsta copiilor, contribuind la dezvoltarea inteligentei, dar si a abilitatilor practice);
  6. Realizarea unei sali de mese, unde copiii pot servi o masa calda, devine extrem de importanta pentru ca micutii petrec mult timp departe de casa, asa ca nu pot fi lasati fara mancare o perioada lunga de timp;
  7. Accesul la internet trebuie sa fie permanent pentru ca acesta este o unealta extrem de eficienta daca este folosita corespunzator, sub atenta supraveghere a profesorilor.

Cum sa ai o stare generala mai buna

Increderea in noi este un lucru pe care il putem  imbunatati de-a lungul vietii. Cu totii avem perioade in care ne simtim puternici, in stare sa trecem de orice obstacol pe care viata ni-l arunca in cale, dupa care intram intr-o stare total opusa, in care nu mai avem incredere in fortele proprii, simtim ca nimic nu merge asa cum ar trebui iar tot ceea ce alta data ne facea placere, acum nu ne mai incanta deloc. Faptul ca trecem de la o stare la alta este perfect normal si depinde de multi factori de care nu suntem responsabili, insa exista cateva modalitati in care putem depasi mai usor perioadele in care nu ne simtim prea increzatori.

Ce poti face

Relaxeaza-te! De cate ori nu ti se intampla sa te simti atat de incordata incat nu reusesti sa mai duci nimic pana la capat? Invata sa te relaxezi in fiecare seara, inainte de a te pregati de somn, iar din cand in cand, mergi la o sedinta de masaj profesional. Masajul realizat de iubit nu se poate compara cu cel realizat de cineva care profeseaza in domeniu, dupa numai o sedinta la Confidential vei dori sa o programezi si pe urmatoarea! Partea cea mai buna este ca te poti bucura de un asemenea serviciu impreuna cu iubitul, salonul de masaj erotic oferind si servicii speciale pentru cuplu.Imagini pentru massage

Schimba-ti lookul! Daca vrei sa depasesti o perioada mai dificila din viata, schimbarea lookului este una dintre modalitatile prin care te poti face sa te simti mai bine si mai increzatoare in fortele proprii. O tunsoare noua, o colorare a parului diferita de nuanta folosita de obicei, un stil nou si indraznet de machiaj, acestea sunt doar cateva dintre sfaturile pentru acelea dintre voi care vor sa se simta mai bine in pielea lor. Un aspect ingrijit te va face sa vrei sa cuceresti lumea!Imagini pentru redhead

Sport – Probabil stii deja ca unul dintre efecte a doar cateva zeci de minute de exercitii fizice pe zi este o starea de bine resimtita automat. Daca simti ca ai nevoie de mai multa energie, incepe sa faci sport! Indiferent de cat de obosita te simti seara, asigura-te ca inainte de dus faci macar 20 de minute de miscare prin casa, fie ca e vorba de exercitii fizice urmand tutoriale de pe Internet sau pur si simplu, un dans pe melodiile preferate.Imagini pentru exercise

Alimentatie corecta –  Ai grija ca alimentatia ta sa fie una mai sanatoasa daca iti doresti o imbunatatire a starii fizice si psihice. Dimineata, nu pleca din casa pana nu iei micul dejun, iar in timpul zilei asigura-te ca mananci indeajuns de multe fructe si legume in forma cat mai proaspata. In alimentatie este foarte important sa iti gasesti un echilibru, asa ca daca vei simti nevoia de ceva dulce sau un „cheat meal” la fast foodul preferat, fii blanda cu tine si acorda-ti rasfatul necesar.

Imagini pentru salad

Acestea sunt doar cateva sfaturi care iti garanteaza o stare mai buna, aproape instant!

Avocatul Piperea, neiertător: Cere DEMITEREA lui Mugur Isărescu de la BNR

După ce consilierul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu, a oferit o primă reacție privind episodul „Mugur Isărescu, colaborator cu Securitatea, sub numele de cod Manole”, spunând că documentele publicate de România Liberă sunt reale și recunoscute de guvernatorul BNR, avocatul Gheorghe Piperea spune, într-o postare pe Facebook, că se așteaptă ca Parlamentul să treacă imediat la procedura de demitere a lui Isărescu.

„Aseara, la TVR, intr-o interventie in direct, dl Adrian Vasilescu, fost purtator de cuvant si consilier al BNR, a declarat ca documentele publicate ieri in Romania libera, din care rezulta ca dl Isarescu scria de mana si semna note de informare catre fosta Securitate comunista, sub pseudonimul Manole, sunt reale si recunoscute de dl Isarescu.

Imagini pentru Mugur Isărescu

Evident, dl Vasilescu a reamintit ca, in anul 2002, CNSAS a dat decizie de ne-colaborare cu fosta Securitate a dlui Isarescu. Cine citeste, insa, cu atentie comunicatul de ieri al CNSAS (cam rapid si cam precipitat) observa ca institutia cu pricina nu mai poate redeschide din oficiu dosarul dar, intrucat au fost primite noi documente din arhiva fosteu Securitati, oricine poate cere redeschiderea dosarului. Inclusiv unul sau mai multe ONG- uri. Inclusiv debitorii tinuti captivi ai bancilor prin bunavointa dlui gubernator. Si mai ales urmasii celor care si-au pus capat zilelor din cauza creditelor abuzive impovaratoare.
Dl Vasilescu a mai spus ca dl Isarescu cel sub 40 de ani nu facea decat sa respecte fisa postului. Cica lucratorii acelui institut pentru studiul capitalismului salbatico-putred erau obligati sa poarte pseudonime, sa ii dea in gat pe strainii cu care intrau in contact (imi imaginez o prima intalnire a lucratorului Isarescu cu strainul Henry : how do you do – hi, my name is Henry – hi, my nickname is Manole), precum si pe colegi, pentru care se radactau rapoarte la fiecare revenire in tara sau la alte evenimente semnificative. Dl Vasilescu a spus ca toate documentele publicate de Rl arata ca notele semnate de agentul Manole, alias Isarescu, erau benigne, deci nici vorba de politie politica. Dar stim noi daca alea erau toate documentele semnate de sau cu referire la agentul Manole? Nu stim, desigur. Si, in plus, mie nu mi se par note beninge.
Dl Vasilescu a mai spus ca interviul de acum 10 zile al gubernatorului pe care l-a dat unui alt ziar si in care, in avans, spunea ca, daca s-ar face niste dezvaluiri, anchete sau dezbateri relative la trecutul sau de agent al serviciilor deghizat in lucrator la Institutului de Economie Mondiala, acestea ar fi nasoale si rautacioase, caci domnia sa nu facea decat sa isi respecte cu zel fisa postului, a fost un gest determinat de o postare de pe “blogul” meu. Referinta este la o postare pe aceasta pagina, in care vorbeam, ironic, despre Manole-cel-degraba-ziditor-de-Ane-ale-altora. Stim acum la ce sunt buni cei 62 de consilieri personali ai gubernatorului : monitorizare atenta si citire chiar si printre randuri a unor texte ironice si criptice. Vanatoarea de soparle de pe vremea Securitatii redevine un sport interesant. Recomand celor 62 de consileri atentie marita. O sa mai scriu un pic aici. Cat o sa ma lase stirifietbinti, ziocupata si um0024.
Dar, de fapt, mega – stirea de aseara e alta.
Dl Vasilescu a spus ca, in anul 2000, inainte de a fi premier si candidat la prezidentiale, a fost supus unei adevarate presiuni psihologice din partea presedintelui de atunci, dl Emil Constantinescu. Gubernatorul – nu si nu. Presedintele – insistent. Conform dlui Vasilescu, pentru convingere s-a apelat chiar si la dna Isarescu (???!). Iar gubernatorul ar fi aratat motivul real al reticentei initiale : isi cunostea trecutul, stia ca ar fi putut sa apara discutii despre acesta, si nu ar fi vrut o dezgolire. Trecutul de la Institutul de Economie Mondiala, cu ajutorul caruia erau spionati reprezentanti ai statelor membre NATO, si unde se faceau note si rapoarte despre colegi, sub denumiri de agenti ai serviciilor secrete, trebuia sa ramana acoperit, nerascolit. De aia dl Isarescu se codea si nu isi prea dorea o demnitate care sa fie atat de expusa (spre paguba uneia cu un mare grad de mister si cu stabilitate maxima, asa cum era si este cea de guvernator BNR). Cum, pana la urma, dl Isarescu a acceptat sa fie premier, pastrand si pozitia de semnatar pe toti banii de hartie aflati in circulatie, inseamna ca i s-au oferit sau dat niste garantii ca povestea cu agentii va ramane nestiuta si nescrisa. Poate o sa reusim sa aflam de la dl Constantinescu ce anune i-a promis dlui Isarescu din acest punct de vedere. Ca cei de la CNSAS au dat, la doi ani distanta, verdict de necolaborare, dar declara ca, dupa 2008, au mai primit “marfa” de la SRI, din arhivele fostei Securitati, relative la guvernator si fostii sai colegi. De ce in transe si de ce dupa 2008, cand legea devenise mai favorabila fostilor agenti?

Imagini pentru Mugur Isărescu

Oricum, reamintesc ca se pot face cereri de reverificare si, oricum, trebuie aplicata aceeasi masura. Daca politicienii “penali” nu sunt frecventabili, nici tehnocratii cu asemenea trecut nu ar trebui sa fie (mai ales ca, atunci cand a candidat, dl Isarescu a fost obligat sa declare ca nu a colaborat; daca, acum, se recunoaste ca a colaborat si informat, atunci inseamna ca declaratiile respective nu erau reale si, cine ascunde informatii in declaratii oficiale este, cum credeti ca este?).
Ma astept ca Parlamentul sa treaca imediat la procedura de demitere a dlui Isarescu.”, scrie Gheorghe Piperea pe Facebook.

Cătălin Botezatu din nou pe mâna medicilor

Potrivit Cancan.ro, celebrul designer român Cătălin Botezatu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Creatorul de modă a mărturisit că a fost la un control medical şi i-au fost descoperite mici probleme. Cătălin Botezatu are probleme cu inima şi se pare că ritmul de viaţă agitat îşi pune serios amprenta asupra sănătăţii sale. Creatorul de modă a mărturisit că atunci când face excese, se simte imediat. Acesta a dezvăluit că în urmă cu trei săptămâni a ajuns din nou în Turcia pentru a se trata.Imagini pentru catalin botezatu spital

”Când fac excese, se simte. În urmă cu trei săptămâni am fost la un control la Cluj şi mi-au fost descoperite mici probleme pentru care am ajuns din nou la turci, dar e OK”, a mai spus designerul Cătălin Botezatu.

Copil electrocutat pentru un selfie

Potrivit Agepres, copilul prezintă arsuri de gradul 2 și 3 pe 90% din suprafața corporală și este intubat. Potrivit sursei citate, copilul va fi transportat la spitalul Grigore Alexandrescu pentru mai multe investigații medicale. Incidentul ar fi avut loc în timpul unei plimbări în zona lacului Herăstrău, pe calea de acces din strada Elena Văcărescu. Copilul ar fi dorit să își facă niște poze, dar a atins firele care alimentau cu electricitate linia de tren din zonă.

Imagini pentru cabluri electricitate

Vaticanul a prezentat marţi un organism consultativ format doar din femei

Vaticanul, mai degrabă caracterizat prin reprezentarea sa redusă de către femei, a prezentat, marţi, un nou organism consultativ 100% feminin, în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii, informează France Presse. Papa Francisc şi toţi funcţionarii Curiei (guvernul Vaticanului), aflaţi în retragere spirituală pentru o săptămână într-un mic sat la sud de Roma, nu au asistat la această prezentare.

Imagini pentru vatican

Cardinalul italian Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, a anunţat în sala de presă a Vaticanului acest organism consultativ compus din 37 de femei active, de naţionalităţi şi chiar de credinţe diferite. “Până de curând, nu am avut nicio femeie într-o funcţie de conducere în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură”, a admis el. Dar a dat asigurări că exerciţiul nu este în niciun fel “cosmetic”: femeile vor fi prezente în toate activităţile ministerului său, contribuind cu “privirea lor feminină”.

Ravasi l-a citat pe scriitorul englez Joseph Conrad: “Este foarte dificil să fii femeie, pentru că acest lucru constă, în esenţă, în a avea de-a face cu bărbaţi”. “Şi o spun eu, a avea de-a face cu preoţii este chiar mai rău!”, a adăugat cardinalul. Organismul consultativ, născut în urmă cu doi ani, dar prezentat abia marţi pentru a oferi proiectului timp să se maturizeze, se va reuni de trei ori pe an. Coordonatoarea sa, Consuelo Corradi, profesor universitar, a spus că discursul nu va fi unul ”ideologic”. “Dorinţa noastră este de a vorbi despre teme universale privite din punctul de vedere al femeilor”, a spus ea. Consiliul o include, de exemplu, pe teoloaga iraniană musulmană Shahrazad Houshmand, conform Agerpres.

Imagini pentru vatican

Miercuri, un simpozion privind contribuţia femeilor la pacea în lume va avea loc, de asemenea, pentru al patrulea an la Vatican şi va da cuvântul unor femei catolice care luptă împotriva sclaviei sexuale sau au un rol activ în educaţia refugiaţilor ori în accesul la îngrijire al persoanelor nevoiaşe.

Tranzacție BOMBĂ: Hotelul de cinci stele JW Marriott din Capitală ar putea fi vândut

Imagini pentru hotel jw marriott bucharestGrupul austriac Strabag tatonează vânzarea hotelului de cinci stele JW Marriott din Capitală, unul dintre cele mai mari şi mai cunoscute de pe piaţă.

De această vânzare s-au arătat interesaţi atât investitori străini, cât şi locali printre care şi fraţii Pavăl, care controlează lanţul de magazine de bricolaj Dedeman, potrivit surselor din piaţă.

Momentan se poartă doar discuţii între părţi, fără a fi lansat un proces oficial de vânzare. O eventuală tranzacţie ar putea aduce în buzunarele austriecilor peste 100 de milioane de euro, potrivit estimărilor Ziarului Financiar pe baza datelor din piaţă.

Hotelul de lux JW Marriott din Bucureşti, situat în apropierea Palatului Parlamentului, are 402 camere, 12 săli de conferinţe (cu o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 mp) şi şase restaurante şi lounge-uri.

Acţionarul majoritar al Societăţii Companiilor Hoteliere Grand SRL (SCHG), compania care admi­nistrează clădirea hotelului, este firma austriacă Strabag.

Compania SCHG care admi­nistrează hotelul este al doilea jucător de pe piaţa hotelieră locală după încasări. Cu afaceri de 118 mil. lei în 2015 (ultimul an pentru care există date publice), compania este depăşită de grupul Ana Hotels al lui George Copos. Acesta administrează însă mai multe unităţi hoteliere, faţă de una singură în cazul SCHG.

Panică la metrou în această dimineaţă

O garnitură de metrou s-a defectat în această dimineaţă la o oră de vârf undeva în zona Piaţa Victoriei. Totul s-a întâmplat în momentul în care o garnitură de tren care ieşea din depou la staţia Pipera s-a defectat şi a fost reatras imediat din circulaţie.
 Imagini pentru metrou
Până la înlocuirea garniturii au trecut câteva zeci de minute, timp în care călătorii au fost nevoiţi să aştepte în staţii. Oamenii au fost extrem de nemulţumiţi de situatia creată în contextul în care totul s-a întâmplat la o oră de vârf când bucureştenii se îndreptau spre serviciu.

Un nou GIGANT auto în Europa: Cine cumpără marca Opel

Compania americană General Motors, al doilea producător de autovehicule la nivel mondial, își vinde afacerile generatoare de pierderi din Europa. Mărcile Opel (Germania) și Vauxhall (Marea Britanie) vor fi preluate de constructorul francez PSA Group, deținătorul mărcilor Peugeot și Citroen, anunță Associated Press.Imagini pentru opel logo

Tranzacția de 2,2 miliarde de euro anunțată luni la Paris de GM și PSA va rearanja indistria auto și va face din constructorul francez al doilea în Europa, după Volkswagen. După tranzație grupul PSA ar putea construi 5 milioane de mașini pe an.

PSA va coopta banca franceză BNP Paribas în această tranzacție, care va duce la preluarea a 12 fabrici, cu aproximativ 40.000 de angajați. Directorul PSA, Carlos Tavares, a promis că nu vor exista reduceri de personal în urma tranzacției.

Pentru grupul PSA, afacerea reprezintă o revenire spectaculoasă după ce abia cu trei ani în urmă a fost salvat de la faliment de investitori chinezi și de statul francez.

Twitter va sancționa automat comentariile abuzive ale utilizatorilor săi

Rețeaua de socializare Twitter a anunțat miercuri că va folosi un algoritm care va sancționa automat conturile de pe care se fac comentarii abuzive și care erau deja sancționate de administratori la semnalarea internauților, relatează AFP preluat de agerpres.Imagini pentru twitter

Este un efort suplimentar din partea rețelei de socializare, acuzată adesea că este o ușă deschisă pentru manifestările de ură. Twitter și-a ameliorat deja în urmă cu două săptămâni sistemul de semnalare a tweet-urilor așa-zis ‘abuzive’, prin posibilitatea de a stopa crearea de noi conturi de internauții deja sancționați.

Pentru a merge mai departe, Twitter, care numără 320 de milioane de utilizatori în întreaga lume, dorește un algoritm care “să identifice conturile de pe care se fac comentarii abuzive, chiar dacă aceste comportamente nu i-au fost aduse la cunoștință”.

În acest caz va putea “limita unele funcționalități ale contului o animită perioadă, limitând de exemplu vizibilitatea acestor tweet-uri pentru abonații săi”.

Altfel spus, Twitter va putea restricționa vizibilitatea și propagarea mesajelor care insultă public și repetitiv personalități publice și care devin virale.