Mesajul de precampanie al politicianului Teodor Baconschi

Mesajul de precampanie al politicianului Teodor Baconschi
1 vot[uri] Nota 4

teodor baconschiVicepreşedintele Partidului Miscarea Populara, fostul ministru de externe Teodor Baconschi, al treilea pe listele partidului pentru alegerile europarlamentare, a transmis marţi un mesaj de precampanie, în care vorbeşte despre mizele scrutinului din 25 mai.

Ce a scris Teodor Baconschi pe pagina de Facebook

„Dragi prieteni, peste câteva zile intrăm în campania electorală pentru europarlamentare. Dincolo de ambiţia de a trimite la Parlamentul European oameni competenţi, miza din 25 mai e mult mai mare. Prin votul dvs, puteţi slabi puterea coruptă şi discreţionară a PSD şi întări forţă Preşedintelui Băsescu în negocierile ulterioare pentru susţinerea unui singur candidat de dreapta la prezidenţiale.Sunt mai mulţi eligibili, dar pentru mine e esenţial că persoană selectată în final să continue politică externă atlantistă a preşedintelui actual”, a scris Teodor Baconschi pe pagina sa de Facebook.

Informatii recente:  Au fost publicate rezultatele medicale ale lui Hillary Clinton

teodor baconschiÎntr-un comentariu la acest mesaj, candidatul PMP la europarlamentare a mai notat că „e buna campania electorală”. „Văd şi eu cine îmi e cu adevărat prieten din lista de aici”, a adăugat Teodor Baconschi.

Informatii recente:  Klaus Iohannis - anunț important despre taxa radio-tv

Comentariul candidatului PMP la europarlamentare vine cu câteva zile înaintea debutului oficial al campaniei electorale, programat vineri.

Niciun Comentariu

Lasa un comentariu

Va rugam lasati comentarii decente.
Adresa de email nu va fi publica.
Campurile de mai jos marcate cu * sunt obligatorii!



*